10 ianuarie 2012

Televiziunea clasica amenintata de Internet

Unii au observat, probabil, ca numarul video-urilor postate pe acest blog a crescut considerabil. Acest lucru s-a intamplat deoarece, studiind datele din Analitics, am observat ca aceste clipuri video sunt si foarte cautate de vizitatori. E firesc: un video transmite mult mai rapid si mai clar un mesaj decat o poate face o portiune de text.
Recent am dat peste un articol interesant care arata ca numarul celor care urmaresc video online a crescut cu 459% in ultimii trei ani. Ati citit bine, nu-i nicio greseala: 459%. Practic, continutul video a explodat in online. Fireste ca numarul celor care urmaresc televiziunea clasica a scazut dramatic.

Observam ca, in ultimul timp, televiziunea clasica a lasat rusinea la o parte si a inceput sa preia din ce in ce mai mult continut video din online, de pe Youtube, Liveleak sau din alta parte. De multe ori, observam si ca televiziunea clasica transmite stirile cu mare intarziere fata de online; intarzierile depasesc, uneori, chiar si o zi.

Nu ma uit mai mult de 6 ore pe saptamana la tv, nu mai am de ce. Internetul imi ofera informatie de calitate mult mai buna decat ceea ce-mi ofera televiziunea clasica; nu mai vorbesc de volumul enorm de informatie existent in online.
Ca sa gasesc o stire pe tv trebuie sa astept un buletin de stiri; pe Internet din doua click-uri stirile apar instant. Apoi, pe tv, risc sa ajung sa dau de vesnica Esca, ceea ce m-ar deprima.
Serialele de pe National Geografic, Discovery, History le pot gasi oricand online si le pot urmari atunci cand doresc.
Tot cu ajutorul online-ului am putut urmari si cele mai noi filme. Pe cablu la ce film m-as putea uita? La "Singur acasa", preferatul ProTV, sau la alte filme din aceeasi generatie, vechi de 15-20 de ani?
Sa mai amintim si faptul ca online-ul ofera si alte avantaje majore: sharing, download, reader, interactivitate.

La mizeriile ... pardon ... emisiunile romanesti oricum nu ma mai uitam de ani buni. Apropo, am observat ca Oana Roman are emisiune pe Antena 2; se numeste "Incredibil", un titlu cu care sunt de acord :). Sa urmaresc emisiunea lui Capatos unde doua "dive" isi tot arata chiloteii? Patetic. Sa fim seriosi, daca vreau sa vad asa ceva tot doua clik-uri dau si se umple ecranul cu (adevarate) "bunatati", de toate felurile: europene, sud-americane, asiatice ... :). Sa urmaresc emisiunea aia fara sare a lui Mihai Morar? N-am reusit niciodata mai mult de 10 secunde. Sau pe Buzdugan? Wow ... asta chiar ca mi-ar fi greu. Sau pe Corina Chiriac? Wooooow! Sa-l vad pe Maruta cum o promoveaza pe tanti aia mare cat plasma, cum face glume nesarate sau tot felul de aranjamente ieftine? La Simona Gherghe ma voi abtine: fiecare cu slabiciunea lui :). Credeti ca mai poate urmari cineva facatura vesnica "Dansez pentru tine", atat timp cat are acces la online? Apropo, se va termina vreodata smecheria aia de la ProTV sau e chiar infinita?
Imi pare rau dar alte stiri din televiziunea clasica nu mai am; probabil ca unele dintre emisiunile pomenite mai sus nici nu mai exista, habar n-am.
Exista si emisiuni bune; as aminti aici seria de emisiuni realizate de grupul de umor "Voua". In opinia mea, acest grup de umor este cel mai bun din Romania.

Daca lucrurile stau atat de prost in televiziunea clasica, de ce nu exista foarte multe televiziuni online? Cauzele sunt viteza conexiunii Internet prea mica, lipsa unor softuri de productie video performante (gratuite) si pretul prea ridicat al echipamentului video; dar lucrurile evolueaza rapid.
In patru-cinci ani, aproape orice utilizator isi va putea crea propria televiziune online asa cum astazi isi poate crea oricine un post de radio sau o publicatie online (blog, website). Aceasta este si termenul pe care-l are televiziunea clasica pentru a face trecerea in online.
Cine va mai avea nevoie, atunci, de transmisia clasica (prin cablu) a programelor TV?

Sa nu uitam si de presiunea, din ce in ce mai puternica, venita din partea utilizatorilor de tablete, telefoane smart sau a altor dispozitive capabile video.

Devine din ce in ce mai clar ca televiziunea clasica incepe sa aiba probleme serioase din cauza Internetului si a dezvoltarii tehnologiei.

Sa zicem ca eu, din cauza profesiei, petrec mai mult timp pe Internet decat media si din aceasta cauza vad lucrurile in acest fel. Ok, insa televiziunea clasica e, oricum, depasita; problema este ca nu toata lumea isi da seama, inca, de acest lucru. Ar fi de ajuns ca cineva sa petreaca doua-trei zile cu cineva conectat puternic la online si ar intelege despre ce vorbesc. Studiul amintit la inceputul articolului arata destul de clar ca am dreptate.

Am incercat sa preiau statistici romanesti insa exista atat de multa confuzie in piata de profil ro incat am renuntat.

Ramane de vazut cat timp mai are de trait televiziunea clasica. Intrebarea nu este daca televiziunea clasica va disparea ci cand.

credit foto



Subscrieti la blogul Kraftwin (introduceti adresa email in caseta)